Cultura organica reprezinta o parte a agriculturii care evita folosirea ingrasamintelor sintetice, a pesticidelor si a aditivilor de crestere a plantelor. Cultura organică, de asemenea, evită utilizarea organismelor modificate genetic (OMG) – plante sau animale al caror material genetic a fost alterat prin folosirea ingineriei genetice. Cultura organică se bazeaza pe rezidurile recoltelor, îngrașăminte naturale de origine animală și cultivarea mecanizată, pentru a menține productivitatea solului și pentru a furniza plantelor substanțe nutritive. Controlul paraziților organici implică efectele cumulative ale…
Aș răspunde că merg mână în mână, deci, ambele. Să îmbinăm necesitatea cu o invitație la relaxare, ca un moment special, ca pe un cadou pe care vi-l acordați. Tratamentul cosmetic este o necesitate deoarece, numai astfel poate fi menținută sănătatea și frumusețea tenului, în condițiile actuale de trai și de mediu. Și să nu uităm de bagajul genetic, predispozițiile care le primim la naștere. Dragele mele, tenul este „Cartea noastră de vizită”, cu el ne creăm imaginea. E adevărat…
În fiecare an așteptăm cu nerăbdare sosirea verii, anotimpul vacanței, anotimpul eliberării corpului de greoaiele și multiplele articole vestimentare, dar și anotimpul expunerii întregii frumuseți… Vizita la esteticiana ta preferată te pregătește să întâmpini soarele ca pe un bun și drag prieten. Expunerea la soare fără o pregătire a tenului adecvată, este ca o invitație la îmbătrânire, fără să mai vorbim de roșeața primelor ore de soare care nu e decât încercarea pielii de a-ți spune: ,,mă arde, fă ceva!”.…